CURSURI DE PRIM AJUTOR


GRADINITE SCOLI

Cursuri de prim ajutor pentru personalul institutiei. Este esential ca fiecare scoala sau gradinita sa aiba una sau mai multe persoane instruite in acordarea primului ajutor, deoarece aceste situatii sunt des intalnite in colectivele de copii, iar timpul de interventie si manevra corecta sunt cheia in salvarea victimei.

COMPANII

Cursuri de prim ajutor pentru personalul companiilor conform legii 319 din 2006 privind securitatea si sanatatea in munca. Ne deplasam cu toata logistica la sediul firmei, dvs trebuie doar sa pregatiti cursantii. Cursurile sunt adaptate mediului de lucru din cadrul companiei.

SPECIALE

Cursuri de prim ajutor pentru meserii in care riscul producerii accidentelor este ridicat (bone, salvamari, alpinisti, instructori fitness, scafandrii, etc.)

La cerere se poate emite un card recunoscut international prin organizatia Emergency First Response

PENTRU COPII

Cursurile adaptate copiilor pot fi predate si in scoli sau gradinite in cadrul programului "Scoala altfel" sau separat la cerere.

Instruirea timpurie a copiilor in acordarea primului ajutor.

Potrivit The Lancet, peste 2.000 de persoane mor in fiecare zi in Europa si Statele Unite din cauza stopului cardiac in afara spitalului. Lancet estimează că mai mult de 100.000 de vieți ar putea fi salvate dacă mai mulți oameni ar învăța resuscitarea cardiopulmonară (CPR) - începând cu copiii școlari. În țările în care educația CPR este obligatorie în școli, resuscitarea se face în 60-75% din cazuri, comparativ cu 20-40% în altă parte.

La ce vârstă pot copiii să învețe CPR?

Un studiu raportat de ABCNews a constatat că 86% dintre copii (cu vârsta cuprinsă între 9-18 ani) ar putea administra CPR în mod corect după formarea profesională. Acestea fiind spuse, unii dintre copii nu aveau puterea fizică de a efectua CPR în mod eficient la un adult.

Consiliul European de Resuscitare recomandă cursurile CPR predate copiilor. "Este extrem de ușor și eficient să educăm copiii din școli."" "Deși poate fi predat copiilor mai mici, vârsta optimă pentru a începe cursurile CPR este în jur de 12 ani ".

Deși copiii mai mici nu au puterea fizică de a efectua comprimări în piept, este totuși benefic pentru ei să învețe ce măsuri trebuie să ia în caz de urgență, inclusiv: - Cum să recunoaștem semnele și simptomele diferitelor condiții de urgență - Cum să activați serviciile de urgență - Cum sa previi anumite situatii periculoase

CE CONTINE CURSUL

Primary care - ajutor de urgenta, in situatiile in care viata victimei este pusa in pericol: victima fara puls si respiratie, CPR (masaj cardiac), infarct, defibrilator automat AED, sangerari masive, inec in apa, inec cu obiecte straine.

Secondary care - pozitia de siguranta, ajutor pentru sangerari, arsuri, insolatie, AVC, hipotermie, degeraturi, muscaturi de capuse, intoxicatie, alergie, electrocutare, luxatii, rupturi, bandaje, atele, lovituri la cap, corp strain in ochi, sangerari nazale, ingestie substante periculoase,

DETALII ORGANIZARE

Tematica cursului este adaptata in functie de nivelul cursantilor (adulti, copii).

Locatia de desfasurare este la sediul dvs sau in weekend in sectorul 3 Bucuresti.

Punem la dispozitie toate materialele necesare cursului, manechine, bandaje, trusa prim ajutor, suport DVD, suport scris.

Numarul maxim de persoane pentru o grupa de curs este de 12 in cazul adultilor si 25 in cazul copiilor.

Manevrele vor fi efectuate practic de fiecare cursant in parte cu asistenta instructorului..

EFR - EMERGENCY FIRST RESPONSE

EFR este o organizatie internationala aliniata standardelor International Liaison Committee on Resuscitation (ILCOR) in vigoare pentru instruirea in acordarea primului ajutor, cu peste 56000 instructori in 175 de tari si mai mult de 48 ani experienta in domeniu.

ILCOR - International Liaison Committee on Resuscitation
PROIECTE
SCOALA ALTFEL - program interactiv de instruire
Educatia acordarii primului ajutor in scoli
Educatia acordarii primului ajutor in companii
ACREDITARI
  • certificare Instructor Emergency First Response UK
  • certificare Formator ANC Romania
  • certificare Rescue Diver/ Divemaster PADI International